A nins asezat. Zapada un pic mai spumoasa, mai sclipitoare decit cele de pina acum. Aceasta ar putea fi fotografia iernii asteia slute. Sluta mai curind din senzatiile provocate de oameni asupra ei cit dinspre ea insasi. Probabil avem si iarna pe care o meritam sau iarna ia chipul si asemanarea faptelor noastre… Si daca asa este, e putin probabil sa ma mai minunez de norii de zapada atirnind grei prin copaci, de plapuma grosa si alba ingreunindu-mi pasii spre casa in luminile rosietice ale serii, de ninsul linistit cu fulgi linistiti, mari cit palma… Intimplarea face cumva ca hibenala-mi si repetata-mi constatare sa fie insotita azi – previzibil, nu-i asa? ;) – de Edgar Allan Poe, Paul Cézanne si Janis Joplin… Stiu, una cu alta contrasteaza flagrant… Sau, poate… nu! Paul Cezanne - Muntele Sainte Victoire (1885) E.A Poe – din Berenice (1835): Restristea are multe chipuri. Felurite sunt nenorocirile pe pamant, incununand ca un curcubeu nemarginita zare, culorile lor sunt tot atat de variate, tot atat de deosebite ca ale curcubeului, si totusi la fel de apropiate si contopite, incununa zarea fara margini ca un curcubeu! Cum se face ca din atata frumusete am scos o pilda de ceea ce e urat? Din simbolul pacii ceva asemenea suferintei? Dar, asa cum in morala raul e urmarea binelui, tot astfel din bucurie s-a nascut durerea, fie ca amintirea fericirii trecute este durerea zilei de astazi, fie ca suferintele clipei de fata se obarsesc din extazele care ar fi putut fi candva (…) In aceasta camera m-am nascut. 
Si astfel, trezindu-ma din lunga noapte a ceea ce doar parea, fara sa fie insa, nefiinta, pentru a cadea deodata in chiar inima unui tinut fermecat — intr-un palat al inchipuirii, pe taramurile ciudate ale cugetarii si eruditiei monahale — nu e de mirare ca ma uitam in jurul meu cu o privire uimita si infrigurata, ca mi-am petrecut copilaria intre carti si mi-am risipit in visuri tineretea; dar ceea ce pare ciudat e ca, dupa trecerea anilor, amiaza vietii mele de om matur m-a gasit tot in castelul parintilor. Ceea ce e cu deosebire ciudat e stavila abatuta asupra izvoarelor vietii mele. Uimitoare a fost acea intorsatura petrecuta in caracterul celor mai obisnuite ganduri ale mele, schimbandu-le cu totul. Realitatile acestei lumi ma impresionau ca niste vedenii, si numai ca vedenii, pe cand bizarele ganduri din tara viselor ajunsera nu numai hrana vietii mele de toate zilele, ci insasi adevarata mea viata, intreaga si unica, isi zicea Egaeus… 45.655651 25.610800 About these ads Rate this: Share this: Share on Tumblr Mai mult Email Print Google+ Pocket Pinterest Like this: Like Incarc... Related
Si astfel, trezindu-ma din lunga noapte a ceea ce doar parea, fara sa fie insa, nefiinta, pentru a cadea deodata in chiar inima unui tinut fermecat — intr-un palat al inchipuirii, pe taramurile ciudate ale cugetarii si eruditiei monahale — nu e de mirare ca ma uitam in jurul meu cu o privire uimita si infrigurata, ca mi-am petrecut copilaria intre carti si mi-am risipit in visuri tineretea; dar ceea ce pare ciudat e ca, dupa trecerea anilor, amiaza vietii mele de om matur m-a gasit tot in castelul parintilor. Ceea ce e cu deosebire ciudat e stavila abatuta asupra izvoarelor vietii mele. Uimitoare a fost acea intorsatura petrecuta in caracterul celor mai obisnuite ganduri ale mele, schimbandu-le cu totul. Realitatile acestei lumi ma impresionau ca niste vedenii, si numai ca vedenii, pe cand bizarele ganduri din tara viselor ajunsera nu numai hrana vietii mele de toate zilele, ci insasi adevarata mea viata, intreaga si unica, isi zicea Egaeus… 45.655651 25.610800 About these ads Rate this: Share this: Share on Tumblr Mai mult Email Print Google+ Pocket Pinterest Like this: Like Incarc... Related
0 comments:
Trimiteți un comentariu