And in the early morning light…

…am realizat ca sunt si eu (nu doar tu, cherrie) complet sarita de pe fix… si ca toata fericirea mea…e mult spus! Tot ceea ce-mi doresc in acest moment, acum, azi, si-mi vine sa bat ca o idioata domnisoara Goe din picior cand scriu asta, in prezentul asta mizerabil, singurul lucru care m-ar putea face sa-mi revin din starea asta de greata generala si mizerie sufleteasca si lehamite sentimental – e un nenorocit de bilet la Intercity, un tren simplu si stupid, care pleaca din gara in fiecare zi la ora 4 p.m. Asa ca spune-mi, dar spune-mi, ce ma mai tine aici, cu picioarele pironite in mocirla asta, pe care poate, da, eu cu mintea mea bolnava am si provocat-o… Stiu ca mi-e frica si sunt disperata si imi tremura picioarele. Stiu ca daca ma voi urca in trenul ala, nu voi mai avea la ce si la cine sa ma intorc. Stiu ca sunt incapabila de gesturi marete si teatrale si sublime ca ale personajelor si identitatilor false din mintea mea, stiu ca exprim prin ele tot ceea ce mi-am dorit eu sa fiu sau sa fac vreodata, dar am fost, desigur prea lasa. Vad si simt in mine cele mai frumoase povesti din cele mai frumoase lumi cu cei mai frumosi oameni, pe care, insa, nu le voi trai niciodata pentru ca sunt lipsita de curaj. Si la ce ar ajuta sa ma razvratesc? Nici macar nu m-as urca in acel tren din iubire. Ar fi prea pueril chiar si pentru mine, aia mica cu gura mare, de comenteaza mereu si intruna de – FUCK OFF, LOVE! -, totusi e clar deja pentru toata lumea ca abereaza. SO… …ALLOW ME, PLEASE,  TO BE FUCKING DRAMATIC!… because I am a hilarious, seriously-fucked-up bitch, lost between her own mind, heart, expectations, dreams & mental diseases: Francois Rabelais. He was this poet. And his last words were:  'I go to seek a Great Perhaps.'  That's why I'm going.  So I don't have to wait until I die to start seeking a Great Perhaps.