Nimic nu e mai frumos

Nimic nu e mai frumos decat… … marea in amurg. Cand valurile, extenuate de tumultul zilei, par a se retrage cuminti, mangaind doar, tacut, tarmul. Cand cerul isi poarta un azuriu-violet, iar marea e ca o spuma alburie presarata cu un praf discret de purpura. Cand vaporul ce se vede in departare parcurge molcom distante, cu ganduri indorurate catre cei de acasa. Si cand nimic nu impiedica zborul pescarusilor, deveniti parca si ei, mai linistiti, intru odihna inserarii. … culmile muntilor imbratisate de aburi. In diminetile proaspete, cand totul te indeamna la viata, iar tu incerci a ghici siluetele coltoase ale muntelui prin ceata lasata ca o mantie. Cand parca aburul coborat din cer saruta padurea, frunzele, soptind cu glas mut adieri umede. Cand aerul rece iti intra prin nari si ajunge instantaneu pana in maduva oaselor, indreptandu-ti coloana pentru o inspiratie perfect-racorinda. … spicul de grau ce reflecta chipul soarelui zambitor, aducand cu fiecare adiere de vant amintirea painii coapte ce va sa fie. Si plecaciunea lui, ea insasi o inchinare la altarul insorit al iubirii, plin de cuminecatura. … ploaia molcoma ce-ti bate-n geam, pe obraji ori in suflet, doar-doar te-oi trezi si o vei lasa sa-ti spele fierbintelile zilnice cu racoarea si prospetimea ei. Cand boabe de ploaie te pisca pe frunte, umezindu-ti gandurile, spre o mai buna purtare a lor. Cand sunetul ploii poarta in el simfonii cadentate, curgand dinspre cer. Cand totul se limpezeste spre o noua zi, mai curata si mai odihnita. … nasul unui copil pus pe sotii, nas lipit de geamul cafenelei din colt. Si zambetul lui stirb, de sub caciulita dublata de un strat serios de omat. Si mainile sale afundate intr-o pereche de manusi de lana, ce par a-i fi mereu ba prea largi, ba prea stramte. Si ar mai fi…