Clopotele bat zgomotos pana si-n creierii citadini. Dorul de cer se imbina iarasi cu tulpini imaginare crescute din suflet si indreptate mai mult catre inauntru decat in(spre) afara. Frunza-si adie in vant amintirea vremurilor recent toride. Dimineata s-a cocotat pe acoperisul blocului si de acolo imprastie catre lume binecuvantari de racoare si soare. Se aud tot mai tare, apoi tot mai departe… clopotele bisericilor ce ne-nconjoara. 
Nu-i loc pentru cantec de leagan, ci doar o cadenta supusa si-un anunt repetat ca zilele trec peste noi, precum nisipul pustiei spulberat de pale razlete de vant. Amintirea capului tau, Ioane, ne aduce mai aproape de diminetile vinetii ale desertului. Ce cauta oare, si azi, inima noastra-n pustie? Ce altceva, decat o Inima Vie…?
Nu-i loc pentru cantec de leagan, ci doar o cadenta supusa si-un anunt repetat ca zilele trec peste noi, precum nisipul pustiei spulberat de pale razlete de vant. Amintirea capului tau, Ioane, ne aduce mai aproape de diminetile vinetii ale desertului. Ce cauta oare, si azi, inima noastra-n pustie? Ce altceva, decat o Inima Vie…?
0 comments:
Trimiteți un comentariu