vineri, 5 februarie 2021

02:42 Posted by joanna No comments

De aproape un an intreaga omenire lupta cu SARS-CoV-2 si pare ca nu va reusi sa castige razboiul prea curand. SARS-CoV-2 nu e nici macar cel mai mortal virus din lume. Ebola umoara 50% din toate persoanele infectate. Coronavirusurile au o rata de mortalitate de doar 10%. Daca e sa comparam SARS-CoV-2 cu gripa sezoniera, noul coronavirus e de 10 ori mai mortal...
Si nici macar nu e atat de contagios precum am crezut la inceput. La nivel contagiozitate SARS-CoV-2  este pe acelasi loc cu gripa sezoniera, o persoana infecteaza alte trei sau patru. La varicela avem o persoana care infecteaza alte 12 persoane...
De ce e totusi atat de temut si de periculos pentru oameni acest SARS-CoV-2? Pentru ca nimeni nu are imunitate, asta pentru ca nimeni nu a mai fost infectat in trecut cu aceasta varianta de coronavirus. Plus ca infecteaza sistemul respirator superior foarte usor, se raspandeste rapid. Si nu avem inca un vaccin cu eficienta de 100% impotriva sa, unul universal care sa faca fata si la variantele care se tot inmultesc, la mutatiile suferite.
Infectiile cu SARS-CoV-2 se raspandesc rapid prin tusit, stranutat, prin contact direct, si asta sporeste teama de noul coronavirus. Mai sunt si cazuri de infectare fara simptome, ceea ce inseamna ca poti sa infectezi n persoane fara sa stii ca ai deja virusul conform datelor si sfaturi clinice ...
Fata de predecesorul sau, SARS, SARS-CoV-2 este mult mai „lipicios”, ceea ce insemna ca intra mai rapid in celule si reuseste sa se multiplice cu o rata ametitoare. Si odata ce a infectat organismul ataca si tractul respirator inferior, plamani, tuburi bronhiale, ceea ce duce imediat la pneumonie. Apar si inflamatii la toate organele vitale, ele nu mai functioneaza corect si ne simtim extrem de rau dupa infectare.
Noul coronavirus determina un raspuns haotic al sistemului imunitar si o reactie violenta, care practic distrug organismul uman incet, incet, dupa infectare. Bolnavii cu boli cronice si cei in varsta sunt mai predispusi la forme severe ale COVID-19. Barbatii se infecteaza mai usor decat femeile...

vineri, 8 ianuarie 2021

04:26 Posted by joanna No comments
E vineri seara. Momentul saptaminii in care unii renuntam la inca un rind de piei, ca serpii. Sau ziua in care nu ne mai e jena sa ne lasam cozile sa ne cada printre pantofii din hol. Ziua dupa care tinjim si stringem din dinti ca niste atleti pe ultimele respiratii de dinaintea ultimilor metri ai cursei de 5000. Venim Acasa, de oriunde am veni si orice am fi avut sau nu de facut. Si cel mai fioros si ticalos crocodil cred ca devine… uman vineri seara si recunoaste ca de fapt nici el nu crede cit de jigodie se arata in restul zilelor. Luptatori, supravietuitori, invingatori, suntem tari, frate!, isi zic crocodilii, cind intra in casa… vineri seara. Si ii cuprinde instantaneu o moleseala casnica sau boema ;) Asta imi aminteste o fraza din Cioran pe care am redescoperit-o: Munca adevarata, care ar fi o activitate de continua transfigurare, a devenit o activitate de exteriorizare, de iesire din centrul fiintei. Este caracteristic ca in lumea moderna munca indica o activitate exclusiv exterioara. De aceea, prin ea omul nu se realizeaza, ci realizeaza. Faptul ca fiecare om trebuie sa aiba o cariera, sa intre intr-o forma de viat care aproape niciodata nu-i convine, este expresia acestei tendinte de imbecilizare prin munca. Sa muncesti pentru ca sa traiesti, iata o fatalitate care la om e mai dureroasa decit la animal. Caci la acesta activitatea este atit de organica, incit el n-o separa de existenta sa proprie, pe cind omul isi da seama de plusul considerabil pe care-l adauga fiintei sale complexul de forme al muncii. In frenezia muncii, la om se manifesta una din tendintele lui de a iubi raul, cind acesta este fatal si frecvent. Si in munca omul a uitat de el insusi. Dar n-a uitat ajungind la naivitatea simpla si dulce, ci la o exteriorizare vecina cu imbecilitatea. Prin munca a devenit din subiect obiect, adica un animal, cu defectul de a fi mai putin salbatic. In loc ca omul sa tinda la o prezenta stralucitoare in lume, la o existenta solara si sclipitoare, in loc sa traiasca pentru el insusi – nu in sens de egoism, ci de crestere interioara – a ajuns un rob pacatos si impotent al realitatii din afara. Ideea (…) este ca munca in exces diminueaza personalitatea umana, cu cat muncesti mai mult, cu atat te transformi mai mult intr-un automat, robot. Ti se diminueaza sau chiar dispare timpul sa-ti pui intrebari, sa gindesti, timpul destinat contemplatiei, artei, amicilor, persoanei iubite, adica exact ceea ce ne defineste ca oameni. Viata ti se petrece intr-o rutina obositoare (de la a da cu sapa, pina la a aduna cifrele intr-un cabinet de contabil si chiar pina la a preda aceeasi materie, ani de-a rindul, elevilor de aceeasi virsta), pe care cind o termini, nu mai poti face altceva decit sa dormi, pentru a o putea lua de la cap a doua zi (…). In consecinta, repet ca cei care umbla dupa placeri scumpe, chiar daca au, uneori, un mic plus de satisfactie dintr-o mincare luata la un restaurant de lux, fata de cea luata la cantina, sunt per total in pierdere, daca au facut nesabuinta sa munceasca pentru a avea banii pentru respectiva distractie. Mda… alteori, si vineri seara, si acasa, te poate izbi un… cod ingalbenit de un ger de crapa pietrele. Si-n loc de orice alta tentatie sau pe post de… inspiratie iti incolteste-un gind… precaut pentru tot weekendu': E criza, frate, ai grija ce lasi sa-ti treaca prin cap! Ai grija ce spui! Si ca un crocodil destept ce te afli intetesti focul cu culmile disperarii ;) 45.655651 25.610800 About these ads Rate this: Share this: Share on Tumblr Mai mult Email Print Google+ Pocket Pinterest Like this: Like Incarc... Related

vineri, 1 ianuarie 2021

04:26 Posted by joanna No comments
A nins asezat. Zapada un pic mai spumoasa, mai sclipitoare decit cele de pina acum. Aceasta ar putea fi fotografia iernii asteia slute. Sluta mai curind din senzatiile provocate de oameni asupra ei cit dinspre ea insasi. Probabil avem si iarna pe care o meritam sau iarna ia chipul si asemanarea faptelor noastre… Si daca asa este, e putin probabil sa ma mai minunez de norii de zapada atirnind grei prin copaci, de plapuma grosa si alba ingreunindu-mi pasii spre casa in luminile rosietice ale serii, de ninsul linistit cu fulgi linistiti, mari cit palma… Intimplarea face cumva ca hibenala-mi si repetata-mi constatare sa fie insotita azi – previzibil, nu-i asa? ;) – de Edgar Allan Poe, Paul Cézanne si Janis Joplin…  Stiu, una cu alta contrasteaza flagrant… Sau, poate… nu! Paul Cezanne - Muntele Sainte Victoire (1885) E.A Poe – din Berenice (1835): Restristea are multe chipuri. Felurite sunt nenorocirile pe pamant, incununand ca un curcubeu nemarginita zare, culorile lor sunt tot atat de variate, tot atat de deosebite ca ale curcubeului, si totusi la fel de apropiate si contopite, incununa zarea fara margini ca un curcubeu! Cum se face ca din atata frumusete am scos o pilda de ceea ce e urat? Din simbolul pacii ceva asemenea suferintei? Dar, asa cum in morala raul e urmarea binelui, tot astfel din bucurie s-a nascut durerea, fie ca amintirea fericirii trecute este durerea zilei de astazi, fie ca suferintele clipei de fata se obarsesc din extazele care ar fi putut fi candva (…) In aceasta camera m-am nascut. Si astfel, trezindu-ma din lunga noapte a ceea ce doar parea, fara sa fie insa, nefiinta, pentru a cadea deodata in chiar inima unui tinut fermecat — intr-un palat al inchipuirii, pe taramurile ciudate ale cugetarii si eruditiei monahale — nu e de mirare ca ma uitam in jurul meu cu o privire uimita si infrigurata, ca mi-am petrecut copilaria intre carti si mi-am risipit in visuri tineretea; dar ceea ce pare ciudat e ca, dupa trecerea anilor, amiaza vietii mele de om matur m-a gasit tot in castelul parintilor. Ceea ce e cu deosebire ciudat e stavila abatuta asupra izvoarelor vietii mele. Uimitoare a fost acea intorsatura petrecuta in caracterul celor mai obisnuite ganduri ale mele, schimbandu-le cu totul. Realitatile acestei lumi ma impresionau ca niste vedenii, si numai ca vedenii, pe cand bizarele ganduri din tara viselor ajunsera nu numai hrana vietii mele de toate zilele, ci insasi adevarata mea viata, intreaga si unica, isi zicea Egaeus… 45.655651 25.610800 About these ads Rate this: Share this: Share on Tumblr Mai mult Email Print Google+ Pocket Pinterest Like this: Like Incarc... Related

curand