vineri, 30 martie 2018

07:53 Posted by joanna No comments
L-am primit din nou pe e-mail. „Tunat” si imbogatit. Il pusesem si in Gara dar parca mai mult pentru a-i da cu tifla. Nu stiu ce mecanism sta la baza „functionarii” lui astfel ca nu pot sa-l parfumez cu izul dulceag al unei cat de suave credibilitati. Cert e ca, fie si ca exercitiu, este deosebit de interesant. Cifrele acelea care se schimba, uneori si la zecime de secunda, te pun putin pe ganduri. Numarul total al oamenilor de pe planeta, informatii si statistici despre moarte si nastere, despre starea mediului, energie, situatia economica, numar si feluri de infractiuni, toate-toate te fac sa reflectezi, fie si numai pret de cateva minute, asupra efemeritatii si stationarii noastre limitate in halta numita „existenta pamanteana”. Motivul pentru care am revenit si am postat link-ul spre el din nou se regaseste in ceea ce am descoperit butonand pe „Smile”. In primul rand de sus veti descoperi o foarte draguta „contorizare” : „First Kisses” !  Eheeee… ce vremuri, neicusoruleeee … Era prin o mie, noua sute optzeci si … cat sa fi fost ??? Pe cuvant de pionier daca imi amintesc. Undeva pe la final de clasa a VIII-a ? Precoce ? Aiurea. Cu putin „efort”, in zilele noastre sunt fetite care ar putea fi la a doua sarcina.  Oricum, retin numele fetei cu care am prestat. Si, cu ochii inchisi a reverie si-aducere aminte, parca-i rememorez ceva-ceva si din aspectul fizic. Logic ca era frumoasa. Voi ce credeati ? Si be) dar nu va sfatuiesc ! Sa nu spuneti ca nu v-am invatat de bine ! In dreapta sus scrie „Life”. E un soi de test care cere inclusiv sa ai idee despre unele valori ale ultimelor analize dar care, odata finalizat, iti spune cand cred ei ca vei da coltul. E un test moca, free, nu cum sunt altele prin online care sar repede la gatul cardului tau. Cu toate astea, inca o data, nu va sfatuiesc ! Oricum nu e nimic batut in cuie. Mie, mi-au iesit 72. Speranta de viata in zona noastra spun ei c-ar fi 73. Fair enough 72, m-am gandit, unde n-ar fi sa fie adevarat ! Dar chiar si-asa, nu m-am putut opri sa fac scaderea : 72-46=26 ! De ani ! Adica, aproximativ 9490 de zile ! Pe cuvantul meu ca sunt putine … Tare putine … De azi, traiesc la maxim ! Am zis ! 228.ooo de ore… Din noaptea asta, dorm mai putin ! Maxim 6 ore pe noapte … Si tot pierd 57.ooo de ore … 2370 de zile … ‘tu-i aritmetica ma-sii de viata … Eeei, da’ nu-i bai ! Pentru ca, nimic din ceea ce a fost, n-a fost in zadar. Spre insignifianta exemplificare : voi ati vazut-o ? Eu DA ! Ceasul lumii, domnisoarelor, doamnelor si domnilor ! „Porneste” (si) cu click pe imagine !

miercuri, 14 martie 2018

07:52 Posted by joanna No comments
Daca stiu ce zi e azi : logic ca stiu… zi liberaaaa !!! Daca stiu si data din calendar : cereti deja prea mult de la mine … o zi de sfarsit de toamna. Pe ce program e televizorul : habar n-am, nu sunt cu fata la el, dar stiu ca funtioneaza fiindca-l aud bazaind sotto voce pe fundal. Un televizor care sa functioneze in camera unui barbat e un must have. E semn de potenta, simbol de masculinitate. E ca un CNP care incepe cu 2 : nu stii cum arata persoana careia-i apartine dar stii ca are sani. Pe cand un barbat in camera caruia televizorul este inchis e ca un caine care nu isi marcheaza teritoriul. Iar daca, ferit-a sfantu’ !, gasiti televizorul pornit, dar pe canale sataniste gen Euforia, Acasa sau Canal D,  nu ezitati !, fiecare secunda este vitala, sunati la 112 pentru ca asa-zisul mascul are nevoie urgenta de ajutor specializat si medicatie adecvata. Merge si o slujba de exorcizare, dar doar ca adjuvant. Care-i ultimul banc bun pe care l-am auzit :  Doua pitipoance se intalnesc: - Draga, zice prima, am fost la doctor si mi-a spus ca sunt gravida. - Extraordinar! Si cine este tatal? - Asta nu mi-a spus! Ce gagici mi-au mai facut cu ochiul : Nimic nou pe frontul de vest. Tot unele mai „vechi”. Am revazut, accidental, un episod din „Mentalist”. Si mi-am reamintit dilema care m-a insotit pe tot parcursul serialului atunci cand l-am vazut in premiera : Lisbon (Robin Tunney) sau van Pelt (Amanda Righetti) ?  :roll: Voi ce spuneti ? Stirea care m-a enervat cel mai rau in ultimul timp : sa fii medic este ok. Ai trecut printr-o facultate crancen de grea (pe vremuri) mai grea decat altele, un examen de rezidentiat, s-ar presupune ca ai exercitiul unei minime inteligente. Dar nu-i obligatoriu. Un mic procent reuseste sa scape cu neuronii neafectati de efort. Sa fii parinte implica o responsabilitate. La nivelul experientei cotidiene asta se traduce tot printr-un plus de cunostinte. Adica tot acumulare la nivel de mansarda. Dar nici aici nu e instituita vreo obligativitate, ba, procentul celor ce raman repetenti la materia asta pare chiar un pic mai mare decat in prima situatie. Insa numarul celor ce reusesc sa-si treaca in CV ambele calitati reusind sa fie si medici ingusti la minte in aceeasi masura in care sunt si parinti indoielnici, nu cred sa fie tocmai unul semnificativ. Asa ca orice „performanta” in acest domeniu trebuie evidentiata. Mi-a ajuns la urechi opinia unui medic. Si tata al unor copii. Sau copil, ca nu mi-am obosit neuronii pentru a retine detalii. Pentru binele odraslelor, parca as prefera sa fie numai unul – e destul de complicat sa iti croiesti un drum in viata incercand sa gasesti suport intr-un parinte cu o astfel de mentalitate. Care medic si tata, implicat intr-un „scandal” al uniformelor la un colegiu din Roman, a pus mana pe pix si-a glasuit asa : „Din punct de vedere medical, purtarea unei uniforme pe termen lung determina dezechilibre neuro-psihice si hormonale de genul: hipertranspiratie, acnee, tulburari ale circulatiei cerebrale, cu insuficienta cerebrala si deficienta de concentrare, care poate conduce usor la lipotimii. Pe termen lung, o uniforma purtata zi de zi, ani in sir, poate determina infertilitate la baieti si la fete, caderea parului, fenomene pe care la ora aceasta nu le cunoastem suficient de bine din cauza faptului ca nu au fost facute suficiente studii. Nu cred ca este cazul sa punem viata copiilor nostri in pericol pentru ca vrem sa aratam ca suntem deosebiti“ Sa fim bine intelesi. Primele amintiri clare, neincetosate, din existenta mea terestra au undeva pe fundal si o uniforma. Sortuletul de gradinita. Am scapat de portocaliul basist al soimilor patriei si am intrat abrupt intr-o scoala in care inclusiv sapca „custom” cu emblema de „Scoala generala nr. 5” era obligatorie. Nu mai vorbim de matricola de pe mana. Adevaratul dezastru a inceput insa in liceu. In calitate de mandru elev al Liceului Militar de Marina, nici la chiloti civili sau sosete din comert nu am mai avut dreptul. Outfit-ul a fost acelasi si in facultate cu amendamentul ca, maturizandu-ne ne-am si obraznicit putin si si-am inceput sa ne dedam la placerea vinovata a moliciunii chilotilor civili. Cu o exceptie de doar 3 ani, toate, absolut toate, joburile ulterioare au implicat portul unei uniforme. Cu toate acestea, nu ma pot pronunta asupra vreunor efecte benefice sau dimpotriva a unor aspecte negative legate de obligativitatea introducerii unifor melor in scoli. Nu am toate datele iar experienta personala nu este relevanta cu atat mai mult cu cat o uniforma a acestor zile ar fi „desenata” in termeni mult mai relaxati decat ceea ce am imbracat eu. Imi amintesc ca la vremea copilariei si a adolescentei injuram in termeni destul de neortodocsi pierderea in fiecare pauza in care ma incaieram cu vreun coleg (adica destul de des) a inelului de la cravata si mai apoi controlul la sange efectuat de doamna Kakaia (distinsa noastra profesoara de limba rusa) asupra mansetelor si a gulerelor de la camasa. Care camasa avea, sau trebuia sa aiba, culoarea alba. Si care camasa nu mi-o spala mama ca era saraca la peste 400 de kilometri asa ca trebuia sa prestez cu manutele din dotare. Asa ca as fi tentat, for old time sake, sa zic, nu. Dar nu pot sa nu iau in calcul nici faptul ca in drumul meu spre serviciu dau nas in nas cu liceence care intra in scoli in curu gol, jumate din tate pe afara si cu o poseta atarnata neglijent pe-un umar sau cu pit iponci cu turul pantalonilor spre glezne. O fi, nimic de zis, chestie de moda, de a fi cool si in tendinte, insa imi amintesc ca pana si-n „leaganul democratiei”, undeva prin 2007, portul acestor pantaloni a fost interzis fiind considerat indecent. Si nu doar de catre elevi. Oricum, ideea e ca nu am o opinie clara in acest sens fiindca nu m-am straduit foarte tare sa gasesc argumente pentru una dintre variante. Insa sa vii cu argumente in genul celor expuse de onorabilul medic si tata romascan, e cumva o injuratura adusa minimei inteligente.  „Acnee”, „insuficienta cerebrala”, „caderea parului”, lesinuri ? Si daca e sa punem la socoteala faptul ca aceasta opinie care s-a vrut a fi experta, documentata, profesionista nu vizeaza exclusiv elevii, mesajul ar trebui sa se constituie intr-un serios semnal de alarma la nivelul intregii omeniri. Fiindca mai bine de jumatate din populatia activa a planetei este, intr-un fel sau altul, &b dquo;uniformizata”. Plecand de la salopeta, combinezonul si casca muncitorilor ce lucreaza in conditii stricte de protectia muncii, trecand pe la uniformele vanzatoarelor, a chelnerilor si ospatarilor, angajatilor societatilor de paza, halatele albe ale medicilor (asa-i dom doctor ?), stewardeselor, preotilor, politistilor, robele judecatorilor si ale avocatilor, pompierilor si echipajelor SMURD si, sa ne fereasca Dumnezeu de o „deficienta de concentrare” a celor din armata, s.a., multe dintre profesii implica purtarea unui echipament standard. Sigur ca nu m-ar deranja sa dea lipotimia peste o stewardesa si sa fiu nevoit sa-i fac respiratie gura la gura pentru a o readuce in simtiri (cu exceptia celor de pe Air France) dar cum nu am vazut si nici n-am auzit ca astfel de cazuri sa se intample, ii recomand medicului in cauza sa isi dea jos halatul. De pe ganduri. De ce tusesc : Nu mai tusesc.  Cu ce sunt imbracat : o alta rubrica la care cred ca voi renunta. Este imprumutata de pe jurnalul fetelor dar nici acolo nu face cine stie ce purici. O singura data aceasta rubrica a fost de natura sa imi dea palpitatii si asta tocmai pe blogul Potecutei. Dar, dupa ce am facut ochii cat cepele, am luat in calcul sa sterg display-ul laptopului. Si-am constatat astfel ca, ceea ce initial imi parea mie a fi semnul grafic de „punct” pus dupa primul cuvant, era de fapt, cel mai probabil, un rahatel de musca. S-a dus naibii tot farmecul. De ciuda cred ca nici „like” nu i-am mai dat … Si la Final o veste buna pentru fanii serialelor : Vplay s-a redeschis ! Dupa ce site-ul a afisat in ultimele zile  un mesaj conform caruia se afla in mentenanta, dupa ce Pro TV a sesizat CNA in legatura cu distribuirea de catre vplay si  alte 41 de site-uri de filme si seriale fara drepturi de autor, ieri „emisia” a fost reluata. Later edit (adica de pe la 10.30 incoace) : teveul e pe Eurosport 2. Volei feminin : Rusia – Republica Dominicana. Mooooamaaaa…, ce piese … Dom’ doctor…, fa, bre, mata ceva… O petitie online, o reclamatie, merge si greva foamei – eu te sustin pana-n panzele albe ale halatului lu’ mata, sa renunte fetele astea la „uniforme”… Ca, zau ca e pacat de la Dumnezeu sa asociezi asemenea corpuri cu disconfortul olfactiv al hipertranspiratiei…

sâmbătă, 3 martie 2018

08:40 Posted by joanna No comments
In mod normal, burgerii in Bucuresti nu ar trebui sa coste mai mult de 35 de lei, iar in pretul acesta ar trebui sa intre si cartofii si un sos. Dar unele restaurante au vrut sa transforme acest fel de mancare intr-o adevarata experienta de lux. Aceasta transformare vine de asemenea si cu un pret pe masura.
Un burger in pub-ul McGuire din Pensacola Florida va va costa 100 de dolari. Motivul acestui pret este ca sandwichul are ca si ingrediente un file de muschi de vita, caviar si se serveste impreuna cu o sticla de Moet Imperial.
Burgerul cu Trufe oferit de Bistro Moderne din New York are in compozitia sa foie gras, coaste la gratar in loc de bacon si trufe, de fapt, foarte multe trufe, trei straturi realizate din aceste ciuperci foarte scumpe si aromate decoreaza acest burger in valoare de 140 de dolari. Trecand la categoria grea, avem un burger in valoare de 777 de dolari pe care puteti sa il gustati in Las Vegas. Acesta este decorat cu foite de aur, este servit cu o sticla de Dom Perignon si are in compozitia sa homar, branza brie, prosciutto, otet balsamic vechi de 100 de ani si carne de vita Kobe.
In Londra puteti sa va bucurati de un burger complex, conceput din carne de vita Kobe, Wagyu, caviar, homar, carne de cerb, trufe negre si un ou intreg de rata! Chiflele sunt acoperite cu foite de aur, iar pretul este de 1768 de dolari. Totusi, daca tineti la silueta va recomand sa aveti grija cu acest burger pentru ca are 2500 de calorii.
Daca aveti 5000 de dolari sau vreti un meniu de nunta inedit atunci puteti cumpara un burger de 352 de kilograme din Oregon. Acesta detine recordul de cel mai mare burger care poate fi cumparat dintr-un restaurant in orice perioada a anului. Localul din Corvallis Oregon spune ca a reusit sa vanda doar cinci burgeri gigantici pana acum.
Burgerul, celebrul sandwich reuseste sa incante milioane de oameni in fiecare an cu gustul sau delicios si proprietatile care l-au facut sa devina cel mai popular preparat culinar din lume!

vineri, 2 martie 2018

08:35 Posted by joanna No comments
Tare mult mi-as fi dorit ca intreaga luna decembrie sa fi fost una in care sa pot scrie doar despre lucruri frumoase, lucruri vesele care sa binedispuna si sa aduca zambete pe chipurile noastre asa cum ni s-ar fi cuvenit, fiecaruia dintre noi, la incheierea unui an in care am depus eforturi sa ne ducem existenta in limitele decentei, in care am incercat sa depasim piedici si obstacole pe care onor clasa noastra politica ni le-a asezat cu generozitate in cale pentru a reusi sa ne pastram, atat cat s-a putut, sanatatea fizica si psihica.  Totusi, nu trece zi lasata de la bunul Dumnezeu sa nu fim pusi in fata unor lucruri care insulta minima inteligenta chiar a unui posesor de IQ format din doua cifre. Chevron a reluat lucrarile de explorare la Pungesti. Si nu oricum ci sub protectia a 250 de jandarmi. Localnicii s-au revoltat si a iesit … nu stim ce a iesit. Pe subiectul gazelor de sist si a Rosiei Montane presa e clar vanduta astfel ca informatiile se obtin la mana a II-a, asa cum obtineam, cei din restul tarii in 17, 18, 19, 20 decembrie 1989 informatii despre ceea ce se intampla la Timisoara. Ok, nu stim adevarul despre modul in care interventia jandarmilor, DUPA LASAREA INTUNERICULUI, a produs sau nu victime. Daaar, avem canale oficiale care spun asa : „Jandarmeria a actionat pentru deblocarea unui drum comunal”. Iar asta, draga tovarase Ponta care afirmi ca ti se rupe basca de faptul ca „20, 30, 50 sau 70 de oameni” protesteaza si ca, vezi Doamne, tu nu urmaresti decat respectarea l egii, se traduce in termeni foarte simpli : acel drum apartine comunei ! Ca de-aia-i comunal si nu e judetean sau national. Administrarea lui este dreptul si obligatia celor care platesc taxe si impozite acolo, in acea comuna. A satenilor, prin alesii lor, Consiliul local al comunei. Si daca muschii satenilor vor, pot impune restrictii de circulatie sau pot impune ce reguli vor vrea muschii lor, inclusiv taxe sau bariere cum am mai vazut noi prin Mamaia, parca… A interveni cu jandarmii pentru deblocarea unui drum comunal si a-l elibera de locuitorii acelei comune seamana cu a „ajuta” o batrana sa traverseze strada in directia opusa celei in care ea voia sa mearga. Nu mai intreb in cate litigii dintre o firma si cei care locuiesc in vecinatatea ei se intervine cu 250 de jandarmi. Ca eu, din ce am mai vazut, nici macar politia nu intervine, sugerand partilor sa isi rezolve conflictul in instanta fiindca ei „nu au competente in acest sens”. Daca nu as fi fost martor la astfel de lucruri, nu as fi vorbit. Dar am fost. Eu ce sa inteleg de-aici ? Ca exista politici discriminatorii fata de firme ? In ce baza ? Ce le determina ? Initiala cu care incepe numele ei ? Marimea cupei la sutien a secretarei directorului ? Culoarea si modelul dresurilor contabilei sefe ? Spaga data ? Si bai, „doctore”-n drept, ca te vad ranjind cu gura pana la urechi la televizor si zau ca nu pricep ce motiv ai …  Ca sa te intereseze de soarta romanilor, nu trebuie sa se depaseasca un numar prestabilit. Nu trebuie sa fie „20,30,50 sau mai multi”. E de ajuns sa fie unul singur. Fiindca asa ar trebui sa fie : sa fii preocupat de soarta fiecarui roman. Gata cu asta. Trecem la „intr-alta”. Va las sa va jucati si voi cu jucariile pe care le-am descoperit in dimineata asta. Vazusem la Bursucel ca incepuse sa-si condimenteze postarile cu astfel de oratanii. Si am vrut si eu, doar ca nu am fost tocmai multumit cu solutia pe care o foloseste ea fiindca mi-as fi dorit mai degraba un soft portabil care sa nu necesite instalare. Si l-am gasit pe asta.  Asa ca de dimineata ma tot joc intr-una.

curand